Elogiul  memoriei

 

A fi  în lume, printre  oameni, suferind  si  bucurându-te,
              dar  în  acelasi  timp  a  te  situa  dincolo  de  ea, mirându-te.
A  fi  printre  lucuri, în  miezul  lor, si  totodatâ  dincolo  de
                El,e  descifrându-le  întelesul  si  noima. A  fi  actor  si  spectator
                deopotrivâ  acceptând  jocul  nesfârsit  al  dedublârii.

Atunci  când  se  incheie  o perioadâ  mai mult sau  mai putin lungâ din  viatâ  se  impune  parcâ de la sine un  exercitiu  de memorie, un  râgaz al  contemplârii , al  privirii  inapoi .Momentul  acesta  de  râgaz, de bilant  intelectual, aduce    cu  sine o  bucurie fireasca,
putinâ  satisfactie, dar  în  acelasi  timp  induce  si o  stare  de  oarecare  disconfort, dat  fiind  câ  ne  amintim  nu  nummai  momentele  noasrte  de  triumf  personal, de  glorie  privatâ, ci   reactualizâm  aproape involuntar  si   clipele   noastre  de câdere, de ridicol, situatii neconvenabiile  s.a.  Si  cu  toate  astea  ce  bine  e, fârâ  îndoialâ, sâ-ti  adici  aminte, câci  fârâ  memorie  viata  e  cumplit  de  sâracâ, iar  virtutea  cu  neputiintâ  de imaginat. Nu  poti  fi, bunâoarâ , recunoscâtor  decât  în  raport  cu  amintirea  unui  bine  care  ti s-a  fâcut ,dupâ  cum  nu  poti  fi resentimentar    decât  în raport  cu  un  râu  pe  care nu  vrei  sâ-l  uiti.

Inainte  sâ  înceapâ  studentia, nerâbdâtor  fiind, mâ   întrebam  oare  cum  vor  fi  profesorii, cum  vor  fi  colegii, dar  mai  ales  colegele, si  mâ  intrebam, fireste, cum  e  sâ fi  sudent  la  filosofie?  A  fi  student  la filosofie, asa  vroiam  sâ  cred, este  mai  mult  decât  a fi  student  pur si   simplu. In  orizontul  teoretizârilor  filosofice  ai  de  a  face  cu  probleme  de gravitate  ultimâ, iar  utilitatea  de  grad  secund  a  acestor  teoretizâri o  percepeam, si  o  mai  percep  încâ  ca  pe  o flatare. Toti  ceilalti  se  miscâ  în  perspectiva  rezolvârii, administrând  solutii  profitabile, iar  tu  te  întrebi  în  maniera  lui  Heidegger: Warum  ist  überhaupt  Seiendes  und  nicht  viel  mehr  Nichts?( de  ce  este  ceva  mai  degrabâ  decât   nimicul?) Nu  e  asta  ceva  grozav  în  sine?

Lecturâ, cârti, bibliotecâ – în  aceste  cuvinte  s-a  întrupat   pentru  multi  dintre  noi  speranta  salvârii  de  la  mediocritate   si  acest  fapt  este  extrem  de  important  pentru  o generatie, asa  cum  e  a  noastrâ, marcatâ  de  obsesia  reusitei  si  în  mod  constient   neadecvatâ  la  mentalitatea  de  tip  mioritic.

Nu  am  un  simt  al  amânuntului  si  nici  nu-mi pot  aminti  în detaliu   cele  trâite  de  noi  in  acest  râstimp  curtat  de  forfote  dionisiace   si  tentatii  apolinice, iar  în afarâ  de  asta, perioada  pe  care  acum  o  încheiem   nu  si-a  depânat   pe de-a-ntregul   consecintele. Privim câteva  clipe  în trecutul  apropiat  si  apoi, cu  graba  celor  speriati  de ploaie, ne  adâpostim, nu  prea  comod, înntrebându-ne  ce  urmeazâ   sâ   facem. A  face  din  filosofie  o profesie   este, în  situatia  de  acum, un  risc, iar  în  tunelul  la  al  cârui  capât se  vede lumianita   încâ  nu  am  intrat. O  vom  profesa  sau  nu   râmâne  la  decizia   fiecâruia, dar  cu sigurantâ  câ  pentru  cei   mai  multi  dintre  noi  filosofia   râmâne  o  variantâ  de  a fi, o  scarâ  de incendiu  în  situatii  limita. Filosofia, dâcâ  ai  început-o  cu  adevârat, nu  poti  renunta  la  ea  asa  cum  renunti  la  o  hainâ  iesitâ  din  modâ, ci  o  porti  cu  tine  tot  timpul   asa  cum, bunâoarâ, preotul  de  tarâ  îsi  poartâ  pretutindeni   sutana. Este   o  problemâ  privatâ  care   nu-si  pierde  din  importantâ   si  gravitate  prin  faptul  câ  nu  o  aduci  în  spatiul  public  al  discutiei, ba   dimpotrivâ, neangajarea  publicâ, atunci  când  situatia  nu  e  potrivitâ, este  chiar  o  virtute  filosoficâ, un  însemn  al  bunei  administrâri  a  înteligentei.

Multe  din  textele  citite, din  ideile  asimilate  se  vor  preschimba , dacâ  nu s-au preschimbat  deja, în  balast  informational; un  lucru  însâ  râmâne  cu  adevârat   important  pânâ  la  câpât:  a  birui  împutinarea  de suflet, a-ti  pâstra  disponibilitatea  de  a  te  uimi, a  nu  te   dezvata  sâ  privesti  lucrurile  simple, intr-un  cuvânt  spus , a  pâstra   nealterat  omenescul  din  tine.

Domnilor  Profesori  si  asistenti,  nu  peste  mult  se  încheie  activitatea  noastrâ  de  studentie, nu  peste  mult  în  locul  nostru, vor  veni  alti  studenti  curiosi   sâ  citescâ  texte  de  filosofie. Vâ  multumim  sincer  pentru  momentele  de  întelegere, interesante  pe  care  ni  le-ati   oferit, cât  despre  cele  mai  putin  plâcute  noi  le-am  iertat . Vâ  rugâm  si  noi  sâ  aveti   întelegere,  iertându-ne  momentele  în  care  poate  nu  am  fost rezonabili  si, cu  aceeasi  sinceritate,   vâ  rugâm  sâ  ne  pâstrati  o  amintire   plâcutâ.
           
Discurs tinut cu ocazia absolvirii facultatii, iunie 2001, Aula Magna