Perplexitate si iluzie!
"Existenţa nu are gust decat daca te menţii
într-o beţie gratuită, în aceea stare de ebrietate
fara de care viata devine aproape cu neputiinţă de trăit"
(E. Cioran)
In ultima carte a lui Gabriel Liiceanu, Usa interzisă, citesc pe undeva la început, pe parcursul câtorva pagini, o analiză uluitor de lucidă despre ceea ce autorul numeşte "sistem de iluzii" . Este vorba aici despre o asezare sub lupa extremei luciditati filosofice a unui fapt comun in cele din urma, situat deseori in proximitatea experientelor noastre psihice si mentale. "Medicii numesc aceasta stare depresie. Eu o ineteleg mai bine ca dezagregare a sistemului nostru de iluzii, in virtutea caruia inaintam, faptuim, ne agitam, dam contur clipei urmatoare si zilei de maine. Sisemul de iluzii - acesta este pintenul intregii noastre vieti"
Constienti sau nu, traim sub efectul aproape constant al anesteziei vitale, artificial articulate, in virtutea careia orice soc cu realitatea necosmetizta a existentei poate fi amortizat. Intre noi si viata ca atare, nuda, se interpun o serie de elemente, in fond, mici principii de viata, adevaruri subiective, formule religioase, constructe intelectuale si afective, care impreuna formeaza air bag-ul, ce garanteaza sanatatea si echilibrul nostru mental. Daca nu ar fi asa nimic nu ar impiedica dezintegrarea si alunecarea noastra irevocabila inspre neant, socul evident cu perspectiva certa a mortii. Nici un om nu poate trai decat in masura in care poate elabora o formula salvatoare de care se poate agăta. Luati- i omului posibilitatea ontoligica de a-si construi acest sistem de iluzii si veti asista treptat la prabusirea certitudinilor si la instalarea in mintea sa a revelatiei nonsensului care-l invadeaza si-l acopera sub torentele lui, strivindu-l in cele din urma. Sub povara intrebarilor fara raspuns va cadea prada unei nebunii din care nu se poate iesi decat prin moarte.
"Noncunoasterea utima e gicantica eroare care serveste drept suport tuturor activitatilor noastre" - scrie Cioran undeva. Gradul nostru de inteligenta si creativitate, de amploare spirituala si profunzime sunt cele in functie de care se deosebesc si se nuanteaza sistemele noastre de iluzii. Dorinta de a construi o casa sau intentia de a elabora un tratat de metafizica au finalmente aceiasi consistenta iluzorie, functionand deopotriva ca un mecanism de reglare a energiei vitale si de protectie psihica. Constiinta temporara a vanitatii oricarui efort declansata ca urmare a unui exces de luciditate si de anulare instantanee a miopiei existentiale submineaza camuflajul care ne tine la distanta de nuditatea a ceea ce suntem. Curajul pe care l-a avut Cioran bunaoara de a trai lucid, la mansarda constiintei l-a asezat in proximitatea constanta a mortii, de unde privind orice act uman pare ridicol si absurd. "Cata luciditate, atat drama" (C. Petrescu).
Sa nu umblam, asadar, prea mult la marginea fiintei noastre, caci abisul care s-ar deschide ne-ar putea inghti, intr-o clipa de neatentie, ca intr-un gol infinit in care cazi fara oprire si fara sansa de a fi gasit...
