Note  pentru  mai târziu 

 

1.  Nu  sunt  ambasadorul  vreunei   idei  absolute,  nu  cred   în  sisteme  filosofice  impecabil  desfâsurate, nu  mâ intereseazâ  dacâ  ceea ce  gândesc  eu  a  mai    fost gândit, cu  mult  înainte, si  de  altii. Gandesc  pentru  a  mâ  pune  de acord  cu lumea  si  cu  mine  insumi. Dacâ  un  singur  gând, din  cele  pe  care  le  am, poate  ajuta  pe  altul, e  bine  si  mâ  bucur, dacâ  nu, nu.

2.  "Fac parte dintr-o generatie marcata de obsesia reusitei. O generatie profund neadecvata la mentalitatea mioritica, o generatie pentru care  - mai mult ca oricand - reperele si efortul impecabil articulat vor da consistenta oricarei reusite. Eu asta am facut: am cauat repere intr-o lume saturata de perplexitate."

3. Calitatea de romăn este profund nelinistitoare, o resimt de cele mai multe ori ca pe o condamnare. Numai suspendănd prezentul si plasănd accentul supremei valori pe dimensiunea obscură a viitorului poti vorbi cat de cat rezonabil despre natia asta în care  ipocrizia si impostura au statut de model comportamental. O imagine a poporului romăn scanata cu rezolutie maximă ar semăna cu un putregai fosforescent!!!
                Sisif e cetătean universal născut în Romănia...

4. Vreau să concentrez intr-un singur fragment continutul unei cărti, intr-un singur aforism experienta mentală a unui profesor de academie, intr-un cuvănt o stare de spirit.Poate par naiv, dar as vrea să fac tăndări cărtile impersonale scrise de oameni sterili care mimează adăncimea prin încruntare si cravată,iar eruditia prin citate si note de subsol.
Scriu fragmentar pentru că nu pot găndi altfel, iar întelegerea, atunci când îmi este dată, nu durează mai mult decât o spovedanie. A crede în sisteme filosofice este actul naiv prin excelentă. Orice gănditor care este căt de căt sincer cu el însusi nu poate falsifica incoerenta funciară a găndirii, admitănd în ultimă instantă că nu poate fi decăt interpretul unei lumi sau stări de lucruri, al cărei  sens nu se revelează total si definitiv. Pretentia de obiectivitate si exhaustivitate a unui sistem filosofic anulează prin chiar desfăsurarea sa vocatia si spiritul filosofiei. Nu a fost, oare, Hegel un naiv?

5. Cât din ceea ce sunt reprezintă cu adevărat ceva pentru celălalt?
                Ce trebuie să stiu pentru a fi cât mai rezonabil cu putiintă?
                Ce imi este îngăduit să ignor, asa încât prin ignoranta mea, să nu devin imun în raport cu ceea ce mă poate forma?
                Care sunt lucrurile cu adevărat importante?

6. Agitatia si forfota din timpul zilei. Linistea, tăcerea adâncă din timpul noptii. Pascal scria undeva că tăcerea cosmică  - contemplată pe timp de noapte - îl înspăimântă. Tot el  scria o metafizică a distractiei, a uitării de sine si a nimicului care nu devine activ la nivelul constientei decât în momentele de singurătate. E bună agitatia; pentru cei mai multi e singura sansă a "transcenderii" imediatului; nu în sensul unei măntuiri, ci în sensul unei treceri într-o altă realitate. Forfota de orice fel e ca un paravan menit să ascundă neantul ipotetic. Norocul nostru e că, în timpul zilei, suntem asaltati de tot felul probleme, iar pe timpul noptii ne e suficient de somn pentru a putea dormi.

7. Nu stiu în virtutea cărui fapt ne-am obisnuit a corela fericirea cu orizontul tempoar al viitorului? E ciudat felul în care suspendăm cel mai adesea  prezentul, confiscăndu-i sau anulându-i sensul, în numele unui viitor necunoscut si improbabil. E însemnul deficientei noastre. Fericirea, asa suntem tentati să credem, nu are un trup perceptibil, nu poate fi regăsită in trivialitatea gesturilor cotidiene. Ne pare atât de firesc să fie asa încât chiar si atunci cînd îsi face resimtită prezenta într-un chip simplu, îi tăgăduim valoarea si autenticitatea. Uităm, în felul acesta, că minunile divine au venit în lume îmbrăcând vesminte sărace!   

8. Citesc cu mare plăcere cartea lui G.Papini "Amurgul Filozofilor". Un proces intentat filosofiei, un masacru si un măcel, un abator public...Sunt fericit să constat că lectura cărtii, ca o defulare nepremeditată, are virtuti terapeutice pentru mine. Orice scandal, orice înjurătură si ofensă adusă filosofiei academice, ca un junghi în inima ei, e de atătea ori prilej de jubilare.Sunt vecinul legitim al vointei de a sfăsia, de a ucide trupul imens cu miros de cadavru al filosofiei, imaginând strâmbăturile profesorilor academici,  rânjetul lor disperat si incolor.

9. Există o moarte la fel  de tragică ca moartera însăsi si care constă în a-ti pierde demnitatea în ochii celui care te-a iubit.

10. In  "Nostalgia " lui M.Cărtărescu găsesc o formulare superbă: "migratia lentă spre centrul galaxiei". Finalmente asta e problema care contează: a găsi forma salvării,a te păstra, cu o parte din tine, intact,migrănd lent spre centrul fiintei tale. In fond nu are nici o importantă ce functie socială, ce ideal ai;numai drumul si felul in care stii sa-l urmezi, fidel tie insuti, cu demnitate pănă la capăt, e ceea ce delimitează, in orizont ontologic, centrul de periferie.
Ce inseamnă ratare sau implinire dacă nu tocmai dialectica dintre centru si periferie, dintre esentă si accident. Felul in care stii sa le administrezi păstrăndu-ti echilibrul,fiind suficient de periferic pentru a răzbate in zona aparentelor si suficient de aproape de centru, in zona esentelor.