Ce este muntele pentru tine?

Muntele este pentru mine - inainte de orice -  un element de geografie; ce e drept preferabil in raport cu altele, marea de exemplu. Este un posibil target de vacanta daca imi este ingaduit sa ma exprim asa. Nu  sunt, asadar,   un montaniard pentru care muntele devine o forma de existenta, un mod de regasire a sinelui. De obicei, oamenii isi imagineaza ca se definesc exclusiv prin ocupatiile lor imediate, prin activitatea lor sociala, dar in esenta, oamenii se definesc mult mai bine prin initiativele lor private, prin ceea ce aleg sa faca atunci cand sunt liberi sa faca orice.

Cum vezi femeia in peisajul montan?

E ineresanta intrebarea asta. Oriunde ar fi, femeia nu inceteaza a purta cu sine    virtutile potentiale ale eternului feminin. Proximitatea ei, te poate innobila, facandu-te maret ca o catedrala gotica, dar tot ea, femeia, te poate face mohorat ca o taverna falimentara. Dincolo de asta insa, se iveste o frumoasa si revelatoare   aparenta contradictie : peisajul montan, reprezentat ca ceva solid, riguros, pe de o parte si femeia, definita prin atributele sensibilitatii. Spun ca este o contradictie doar in aparenta pentru ca in pofida sensibilitatii sale, femeia montaniard gazduieste in interiorul ei tocmai acele elemente care definesc spiritele puternice: infinita rabdare, tarie de caracter, rigurozitate si disciplina. Nici erotismul specific nu e strain unei femei incadrate in peisaj montan, dimpotriva…

Comenteaza putin versurile: “Imbraca-te-n alb preafrumoasa mireasa
                                                 Asa se cuvine in drama ce o joc,
                                                 Pe urma sa mergem fiecare acasa
                                                 Si muntii vor pune misterul la loc”

Imi plac mult aceste versuri din Paunescu. Aici misterul nuntii nu este legitimat de Primarie si Dumnezeu, ci mirele  -  ca semnatar al acestui indemn, al acestei invitatii nuptiale – constient de dramatismul, in cele din urma, al existentei, al implicarii destinului sugerat prin verbul  “se cuvine”, alege drept cadru cele doua instante, casa si muntele, ambele sugerate la plural. E ca si cum intreaga   viata de dupa nunta, ca un sanctuar imens, se desfasoara misterios intre un element comun, casa si un element sacru, muntele. Primul datator de liniste, dar cotidian, iar cel din urma, neobisnuit, extracotidian, datator de mister.

Ai locuit o vreme in Germania; de ce nemtii pot, iar romanii nu?

In primul rand, la nemti exista o traditie democratica si capitalista care impreuna cu spiritul competitiv loial, cu constiinta lucrului bine facut, cu seriozitatea si disciplina specifica s-au dovedit a fi extrem de productive. Societatea democratica functioneaza dupa principiul perfectibilitatii, ea permite, ca societate deschisa , critica si modularitatea, evitand derapajele puterii si incremenirea in structuri ce nu sunt competitive. Sa fim insa realisti: asta nu inseamna ca neamtul fara exceptie este, prin insasi natura lui, foarte corect si caritabil. Nu, atunci cand face o paine sau o prajitura impecabil prezentata intr-o vitrina mare si curata, nu se gandeste la saracul care are nevioe de painea lui, ci la vanzarea si profitul pe care il poate face. Asa se defineste, intre altele, spiritul capitalist. Nu e nimic rau in asta, oricat de comercial ar parea. Numai asa poate functiona o societate normala, eliberata de utopii. Noua, romanilor, ne lipseste aceasta traditie democratica si capitalista.  Noi inca functionam sub semnul provizoratului legislativ si al improvizatiei politice. Dar ce e mai grav, este ca inca nu am realizat ca fara disciplina si coerenta la nivelul optiunilor, nu vom face nimic serios pe termen lung. Suntem inca departe de civilizatie. Infuzia spiritului german in mentalul nostru colectiv ar fi benefica, insa ea nu poate fi operata clinic, ci se va asimila in timp, in multi ani de acum inainte.

Cand vrei sa evadezi din Timisoara, spre ce te indrepti?

Cel mai la indemana imi este sa merg  la Recas, la bunicii si parintiii mei. Cand sunt la Recas, in curtea casei sau in gradina, ma simt bine. Asta e o froma de evadare. Sincer, in ultima vreme, de putine ori s-a intamplat sa merg sa evadez, alegand sa spunem muntele sau un alt loc oarecare. Exista insa - pentru mine zic – si alte modalitati de evadare care nu presupun nici un fel de deplasare. De exemplu lectura sau conversatia cu prietenii. Sunt modalitati la fel de bine-facatoare si terapeutice.

Ce ne invata muntele?

Aici nu pot raspunde decat avand ca temei intuitia. Atunci cand muntele este o pasiune, atunci cand te raportezi la el ca un montaniard poti spune cu adevarat - prin experienta nemijlocita - ca muntele te invata ceva. Ce te invata? In primul rand inveti sa te cunosti, sa-ti cunosti limitele si dincolo de orice cred ca pe munte inveti sa fi tu insuti, aici nu poti trisa. Intalnirea cu peisajul, dar si cu provocarile si incercarile la care esti supus sunt revelatoare. Aici poti avea constiinta nealterata a omenescului tau, aici devii mai sensibil la intalnirea cu celalalt. Nu e putin lucru. Pentru omul profan, asa cum sunt eu cand ma raportez la munte,       invatamintele sunt altele: naturaletea peisajului, imensitatea spatiului montan pot avea ca miza regasirea sinelui, dar la un nivel mai superficial. Un lucru e limpede: pentru omul dispus sa invete intreaga lume poate deveni o academie…

De ce frumusetea suprema se gaseste in inaccesibil?

Intrebarea aceasta este filosofica si – mergand mai departe – de factura platonica.
Prin urmare sunt tentat sa raspund din perspectiva filosofiei lui Platon. Potrivit teoriei ideilor platonice – vorbesc in linii generale acum! – lumea este structurata in doua orizonturi: orizontul lucrurilor sensibile si perceptibile cu ajutorul simturilor si orizontul arhetipurilor sau modelelor ideale – sau transcendente cum spun filosofii! - si inaccesibile perpceptiei de ordin senzorial. Un lucru este frumos - asa gandea Platon – in masura in care se raporteaza la idea de frumos, adica la arhetipul frumusetii supreme. Frumusetea suprema nu este accesibila perceptiei noastre senzoriale, dar se poate ajunge la ea prin intermediul iubirii sau al ratiunii. Aici se afla originea expresiei “iubire platonica” care se refera la aceea iubire ce are ca scop revelarea frumusetii supreme. Astazi, sintagma iubire platonica este folosita, avand o alta semnificatie. Privind din perspectiva teologica, frumusetea suprema - care pentru crestini se identifica cu  Dumnezeu – este accesibila cu ajutorul extazului religios sau al experientei mistice. Ei bine, raspunzand in termeni mai simpli, lucrurile cu adevarat valoroase, nu se pot obtine fara efort, adica nu sunt accesibile fiecarui om. La fel este si cu frumusetea. Iar daca vrobim de frumusetea suprema sau absoluta atunci nici efortul in limitele umanului nu este suficient pentru a o face accesibila. E nevoie de ceva mai mult. Frumusetea suprema si in general lucrurile ideale chiar daca nu sunt accesibile, ele indeplinesc o functie regulatoare, adica devin repere sau modele demne de a fi urmate.

Descrie in cateva cuvinte Recasul.

            Recasul este satul copilariei mele, este spatiul care a gazduit primele experiente, primele legaturi de prietenie, este satul bunicilor si parintilor mei. Toate astea au devenit intre timp zestre pedagogica elementara. Imaginea Recasului din perioada copilariei o am definitiv fixata pe retina. Din pacate insa, nu mai pot vorbi la modul ideal despre acest loc decat la timpul trecut. Era ceva deosebit atunci: curat, cu un parc ingrijit, cu anumite elemente clar identificabile si delimitate. Era un sat plurietnic si multicultural. Nemtii, dar nu numai ei au fost un factor civilizator pentru comuna. Ei au stiut sa dea masura lucrului bine facut. Acum Recasul arata deplorabil.

Ce te enerveaza?

Ma enerveaza lispa de seriozitate. Ea se traduce prin multe gesturi, nepunctualitatea, aflarea in treaba, neonorarea promisiunilor Ma enerveaza prostia, mitocania si incompetenta. Nu-mi place spiritul balcanic si gregar, definitoriu din pacate pentru multi romani.

O intrebare la moda: “Care sunt planurile de viitor?”

Viitorul nu exista decat in masura in care ceva din prezent il pregateste. El este sediul temporar al sperantelor noastre. Voi raspunde punctual la intrebare.
In primul rand intentionez sa editez un CD care va contine o antologie de pome recitate. Este de fapt inceputul unei  colectii intitulata “Cadou pentru un prieten” . Sper ca pana la inceputul lunii Iulie sa poata aparea vol. I. Am inceput, de asemenea, sa traduc cativa poeti germani contemporani pe care intentionez sa-i cuprind intr-o carte. Daca toate merg bine, voi edita cartea anul viitor in primavara. In alta ordine de idei am inceput de ceva timp sa invat limba spaniola si vreau sa duc la bun sfarsit acest proiect. Anul acesta chiar de 8 Martie - ma bucur sa pot spune acest lucru! -  a aparut o carte de aforisme si poeme editata in limba germana la Editura Mirton. Cartea se gaseste La Humanitas, Eminescu, Esotera. Dar mai sunt multe de facut….

Stiu ca lectura este ca aerul pentru tine, te-as intreba: ce spun marii filosofi despre munte?

Da, e importanta lectura pentru mine, ea raspunde nevoii de igiena mentala. Sincer, nu stiu ce spun marii ganditori despre munte. Nu tin minte sa fi gasit in mod expres formulata o conceptie filosofica despre munte, dar incerc sa raspund oarecum la intrebare, amintindu-mi ca Noica, s-a retras la un moment dat, avandu-i ca discipoli pe Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Sorin Vieru s.a., la Paltinis, prferand peisajul montan. Acelasi lucru l-a facut si Heidegger in Germania inaintea lui Noica. Dar mai sunt si alte exemple. Exista, asa sunt tentat sa cred, o predispozitie a filosofilor pentru munte. Meditatia filosofica poate fi usor asociata cu peisajul montan.

Te rog sa te intrebi ceva si sa raspunzi la intrebare!

Intrebare: Ce este cu adevarat important in viata? Raspuns: a birui  împutinarea de suflet, a-ti  pastra disponibilitatea de a te uimi, a nu te dezvata  sâ  privesti  lucrurile  simple, intr-un cuvant spus, a pastra nealterat omenescul din tine.

            Multumesc!
            Si eu multumesc!

Intereviu publicat in revista “Amonte »  , aprilie 2004, an III, p. 4
Interviu realizat de Ciprian Costa.